Săpunaru: Sunt mulţumit că am marcat două goluri acasă. Sperăm că vom avea noroc şi ne vom califica

Căpitanul formaţiei Astra Giurgiu, Cristian Săpunaru, s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei sale în meciul cu Genk, încheiat cu scorul de 2-2, joi, în manşa tur a şaisprezecimilor Europa League, în condiţiile în care campioana Ligii 1 nu s-a antrenat decât pe teren sintetic în ultima perioadă.

Urmărește
3 afișări

Fundaşul Astrei, în vârstă de 32 de ani, consideră că penalty-ul neacordat în prima repriză, când Budescu a fost bruscat în careu de un adversar, ar fi schimbat soarta meciului şi e încrezător în şansele de calificare.

"Sunt mulţumit că am marcat două goluri acasă. Ei au şase-şapte meciuri jucate, noi ne-am antrenat doar pe sintetic, dar nu vreau să caut scuze. Nu vreau nici să critic arbitrajul, dar cred că a fost fault la acea fază cu Budescu. Puteam să avem noi 1-0, iar la 1-1 am avut trei ocazii mari de gol. Felicit pe toată lumea, nu e uşor să joci după două săptămâni de antrenament pe sintetic. Va fi un meci interesant în retur, sperăm că vom avea puţin noroc şi ne vom califica. Noi am câştigat foarte multe meciuri în deplasare, dar şi ei practică un fotbal frumos", a declarat Săpunaru pentru Sport.ro.

Astra Giurgiu a remizat, joi, împotriva echipei KRC Genk, scor 2-2, pe stadionul Marin Anastasovici, în manşa tur a şaisprezecimilor de finală ale Europa League. Meciul retur este programat joi, 23 februarie, de la 22:05, în Belgia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici