Sara Errani: Nu am găsit soluţii pentru a câştiga puncte

Publicat: 19 07. 2015, 21:19
Actualizat: 16 04. 2020, 22:23

„Anna a jucat extraordinar astăzi. Eu cred că am jucat cel mai bun tenis al meu din această săptămână, dar chiar şi aşa ea a fost incredibilă. Bravo ei. Nu am fost foarte obosită, dar nu găseam soluţii pentru a câştiga puncte. Acest lucru m-a descurajat puţin, dar fizic am stat bine”, a spus Errani.

Jucătoarea slovacă Anna Karolina Schmiedlova, cap de serie numărul 7 şi locul 60 WTA, a câştigat BRD Bucharest Open, după ce a învins-o, duminică, în finală, cu scorul de 7-6 (3), 6-3, pe Sara Errani (Italia), principala favorită a competiţiei şi locul 20 WTA.

Schmiedlova, care s-a impus după două ore şi şapte minute, îi succede Simonei Halep, care a trecut în finala de anul trecut, cu scorul de 6-1, 6-3, de italianca Roberta Vinci.

Pentru succesul de la Bucureşti, Anna Karolina Schmiedlova va primi 280 de puncte WTA şi un cec în valoare de 43.000 de dolari, în timp ce Errani va încasa 21.400 de dolari şi 180 de puncte WTA.

Schmiedlova, în vârstă de 20 de ani, se află la al doilea titlu din carieră, după ce s-a mai impus în acest an la Katowice.