Şarapova a învins-o în semifinale pe Azarenka şi îşi va apăra titlul la Roland Garros

Publicat: 06 06. 2013, 19:41
Actualizat: 30 03. 2020, 20:48

Şarapova, câştigătoarea ediţiei 2012 a turneului, o va întâlni în ultimul act al probei de simplu feminin pe învingătoarea din semifinala Serena Williams (SUA, cap de serie numărul 1) – Sara Errani (Italia, nr. 5).

Sportiva rusă, care s-a impus câte o dată la fiecare din cele patru turnee de Grand Slam, va juca sâmbătă pentru obţinerea celui de-al cincilea titlu major din carieră.

Tot joi, perechea cehă Lucie Hradecka/Frantisek Cermak a câştigat proba de dublu mixt de la Roland Garros, iar cuplurile Michael Llodra/Nicolas Mahut (Franţa) şi Bob Bryan/Mike Bryan (SUA) au acces în finala de dublu masculin.