Satul olimpic de la Beijing a fost inaugurat
Baschetbalistul Yao Ming, împreună cu 200 de sportivi şi responsabili din sportul chinez au participat, duminică, la inaugurarea statului olimpic în care vor fi cazaţi concurenţii în perioada JO de la Beijing.
Satul olimpic de la Beijing a fost inaugurat (Imagine: Mediafax/AFP)
Preşedintele Comitetului de Organizare a JO, Liu Qi, i-a înmânat cheile satului celui care va fi primar, Chen Zhili.
"Suntem încântaţi să ne primim primii invitaţi, echipa olimpică din China", a declarat Chen, care a deschis apoi oficial satul olimpic, ceremonia desfăşurându-se în condiţii stricte de securitate.
Satul va găzdui peste 16.000 de sportivi şi oficiali în timpul Jocurilor Olimpice, în perioada 8-24 august.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
După ceremonia urmată de înălţarea drapelului Chinei, sportivii s-au întors în cantonamentele în care se aflau dinainte. "Este prea devreme pentru ca ei să se instaleze deja în sat, mai trebuie să se antreneze", a declarat un responsabil al lotului Chinei, Shi Kangcheng.
Câţiva sportivi din alte ţări s-au instalat însă deja în Satul Olimpic, dar drapelele lor încă nu au fost înălţate.
Satul olimpic cuprinde 42 de clădiri, în care se află cel puţin 9.000 de camere, restaurante, o clinică, o bibliotecă, magazine şi infrastructuri sportive.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO