„Mesajul meu este întotdeauna acelaşi – vreau pace în toată lumea”, a declarat Medvedev, numărul unu mondial, reporterilor în ajunul primului tur al turneului ATP din deşertul din sudul Californiei.
„Cred că fiecare jucător de tenis va spune acelaşi lucru”, a mai spus rusul, citat de Reuters.
Într-adevăr, sprijinul pentru poporul ucrainean e omniprezent din partea comunităţii de tenis.
Foştii lideri mondiali Maria Sharapova şi Andy Murray s-au angajat să sprijine fondurile de ajutor pentru copiii afectaţi de invazie.
Poloneza Iga Swiatek a încurajat oamenii să sprijine organizaţiile umanitare şi a declarat că este mândră că ţara sa a primit refugiaţi. Ea va purta o mică panglică în culorile steagului ucrainean în timpul evoluţiei sale la turneu şi şi-a exprimat speranţa că şi alţii ar putea face acelaşi lucru.
„Dacă alte jucătoare se simt în măsură să sprijine Ucraina cu acest gest simbolic, am pregătit mai multe panglici din acestea şi vă pot oferi câteva”, a scris ea, miercuri, într-o postare.
Sabalenka, a cărei ţară natală a servit ca punct de plecare pentru invazia Rusiei, a declarat reporterilor că ar fi dispusă să poarte panglica cu Ucraina. „Mă simt foarte tristă şi îmi pare foarte rău pentru cetăţenii ucraineni care şi-au pierdut casele în timpul războiului”, a declarat Sabalenka, care, la fel ca Medvedev, este cap de serie numărul unu la acest turneu.
„Sunt foarte îngrijorată de acest lucru, dar, din păcate, nu se află sub controlul meu. Sper doar să fie pace”, a mai spus ea.
În timp ce jucătorii ruşi şi bieloruşi nu vor fi identificaţi prin simbolurile naţiunii lor, ucraineanca Dayana Yastremska, care a fugit din calea violenţelor împreună cu sora ei mai mică, a jucat meciul din primul tur, miercuri seară, îmbrăcată în culorile albastru şi galben ale drapelului ţării sale.
Yastremska s-a angajat să doneze premiul în bani pe care l-a obţinut la sfârşitul săptămânii trecute, când a ajuns în finala Openului de la Lyon, pentru eforturile de ajutorare a Ucrainei.