Scandal oltenesc în jurul marelui Ilie Balaci: „Eu am patentat prostia”

Nu era de ajuns scandalul etern dintre CS Universitatea Craiova şi FCU Craiova 1948, cele două formaţii care îşi dispută identitatea „Ştiinţei” în Bănie şi în restul ţării.

Urmărește
11728 afișări
Imaginea articolului Scandal oltenesc în jurul marelui Ilie Balaci: „Eu am patentat prostia”

Craioveanu, la lansarea cărţii

Florin Jianu, ofiţer activ în Armata română, în prezenţa fostului fotbalist Gică Craioveanu, director de imagine la CSU Craiova, a lansat o carte memoria lui Ilie Balaci, la care au invitat-o şi pe Lorena, fiica celui poreclit „Minunea Blondă”.

Cartea poartă titlul „Opt”, numărul cu care „Minunea Blondă” a făcut făcut istorie pentru Universitatea Craiova.

Pe lista invitaţilor la eveniment nu s-a aflat Sorin Cârţu, preşedintele oltenilor şi bun prieten al lui Ilie Balaci, dar şi fost antrenor al lui Craioveanu în 1991, anul ultimului titlu cucerit de olteni.

Actualul preşedinte al oltenilor a auzit în premieră despre carte la o emisiunea de televiziune. Cârţu a ţinut să precizeze că a fost dezamăgit că nu a fost invitat de către Gică Cravioveanu.

Foto: Facebook Florin Jianu

„Acum am auzit că a apărut. Unde a fost lansarea, în Bucureşti? A fost lansarea în Craiova!? Incredibil! Şi nu m-a invitat nimeni. Aşa ceva... Îmi pare rău! Tu să vii în Craiova şi eu să te întreb pe tine dacă a fost în Craiova lansarea? În sfârşit... . Acum aud. O să iau oricum cartea, e despre colegul meu, prietenul meu, a fost frăţie în echipa aia”, a declarat Sorin Cârţu la Ora Exactă în Sport, la PRO Arena.

Precizarea lui Jianu

Craioveanu spune că nu are nicio implicare în lansarea cărţii, având doar statut de invitat. „Eu am patentat prostia”, a glumit Craioveanu pe seama faptului că, după ce a cheltuit din propriul buzunar o sumă importantă de bani, s-a trezit că a fost învinovăţit degeaba de fostul său antrenor.

Fostul elev al lui Sorin Cârţu şi-a plătit transportul dus-întors din Spania şi cazarea în Craiova, costuri care s-au ridicat la circa 1.000 de euro, pentru a fi prezent la eveniment.

Jianu şi-a spus punctul de vedere faţă de situaţia creată, într-un mail trimis redacţiei: „Sorin Cârţu, legenda Stiinţei Craiova, actulmente preşedinte cu statut de semizeu în Oltenia, nu a fost omis de pe nicio listă, pentru că nu a existat o listă de invitaţi, iar dacă ar fi existat Sorin Cârţu ar fi fost în fruntea acesteia.

Greşeala autorului cărţii (o greşeală produsă din timiditate şi modestie, e greu să inviţi zeii să coboare pe Pământ) a fost asumată şi discutată azi la telefon cu fotbalistul Universităţii cu cele mai multe goluri marcate în cupele europene. Copiii mei, încă înainte de a împlini vârsta de 6 ani, ştiau că acesta este Sorin Cârţu”.

Ofiţerul Jianu parează informaţia conform căreia promovarea ar fi beneficiat din partea casei de pariuri Superbet, care şi-a expus panoul la eveniment, de suma de 3.000 de euro: „Eu am un contract de publicitate cu Supertbet, nu un contract de sponsorizare”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici