Gestul făcut de jucător este legat de „Lupii cenuşii”, o ramură de tineret ultranaţionalistă a Partidului Mişcării Naţionaliste din Turcia (MHP), un aliat al Partidului AK al lui Erdogan.
Salutul lupului nu este interzis în Germania, relatează Reuters.
Cu toate acestea, ministrul german de interne, Nancy Faeser, a precizat pe X că „utilizarea Campionatului European de Fotbal ca platformă pentru rasism este complet inacceptabilă”.
UEFA, organismul de conducere al fotbalului european, a deschis o anchetă cu privire la celebrarea fundaşului central turc Merih Demiral după ce a marcat într-un meci de marţi seara din cadrul Campionatului European. Germania a condamnat gestul ca fiind rasist din cauza asocierilor sale cu extrema dreaptă.
Ministerul turc de Externe a declarat că ancheta UEFA a fost inacceptabilă şi că abordarea autorităţilor germane faţă de Demiral „a implicat xenofobie”.
Ministerul l-a convocat pe ambasadorul Germaniei la Ankara din cauza disputei, a declarat miercuri o sursă diplomatică turcă.
Presa germană şi turcă a relatat joi că Erdogan ar urma să vină la Berlin sâmbătă pentru meciul Turciei cu Olanda.