Scandalul meciurilor trucate din Norvegia ia amploare. Alţi doi fotbalişti au fost arestaţi

Publicat: 14 07. 2012, 12:43
Actualizat: 22 04. 2020, 14:29

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Oslo, Kristian Ski, a declarat că trei dintre cei patru jucători arestaţi evoluează la echipa Follo.

Partida anchetată s-a disputat în 24 iunie, iar formaţia Follo a pierdut-o, în deplasare, cu scorul de 4-3, în faţa echipei Oestsinden, după ce conducea cu scorul de 3-1 cu 20 de minute înainte de final.

Al patrulea fotbalist reţinut joacă la formaţia Asker, care a fost învinsă, în aceeaşi zi, cu scorul de 7-1, de echipa Frigg Oslo.

„Este prea devreme pentru a spune dacă aceşti fotbalişti vor fi puşi sub urmărire penală sau vor fi doar simpli martori”, a afirmat Kristian Ski.

Întrebat despre sumele câştigate la pariuri în urma acestor meciuri, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Oslo a refuzat să facă precizări şi a menţionat doar că „sumele sunt semnificative”.

Presa norvegiană a anunţat că preşedinţii cluburilor Follo şi Asker au decis suspendarea celor patru jucători până la clarificarea situaţiei.