Scene dramatice în Norvegia. Spectatorii au retrăit momentele de la accidentul lui Eriksen

  • Mijlocaşul echipei norvegiene de fotbal Sogndal, Emil Palsson, a suferit un atac de cord, în timpul unui meci pentru echipa sa.
  • Totul s-a întâmplat în minutul 12 al meciului din divizia a doua norvegiană dintre Sogndal şi Stjordals Blink.
Urmărește
954 afișări
Imaginea articolului Scene dramatice în Norvegia. Spectatorii au retrăit momentele de la accidentul lui Eriksen

Scene dramatice în Norvegia

Echipa-gazdă conducea cu 1-0 în momentul în care fotbalistul islandez s-a prăbuşit. Din fericire, medicii au reuşit să-l resusciteze, iar jucătorul de 28 de ani a fost transportat la spital.

Potrivit TV2.no, mijlocaşul era conştient când a fost urcat pe targă şi transportat cu elicopterul la spital. Jocul a fost suspendat şi apoi amânat pentru o dată ulterioară.

Pentru spectatorii de pe stadion şi pentru jucătorii de pe teren, a fost ca şi cum ar fi retrăi coşmarul stopului cardiac care i s-a întâmplat danezului Christian Eriksen la Campionatul European.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici