Nu s-a mai întâmplat de la Australian Open-ul din 1978, ca toate cele patru semifinaliste să ajungă pentru prima dată în această fază a unui mare premiu, în proba femnină de simplu.
Chris O’Neil, clasată pe locul 111 în lume, a câştigat titlul cu acea ocazie, într-o ediţie la care nu au participat, atunci, cele mai importante nume ale momentului.
Nu scelaşi lucru se poate spune anul acesta, şi oricare dintre semifinaliste va câştiga sâmbătă trofeul, o va face pe merit.
Astfel, joi se vor lupta pentru un loc în finală rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova, slovena Tamara Zidansek, ceha Barbora Krejcikova şi jucătoarea greacă Maria Sakkari.
Primul meci de joi, se joacă pe arena Philippe Chatrier, între capul de serie numărul 31, Pavlyuchenkova, şi slovena Zidansek, clasată pe locul 85 în lume, prima jucătoare slovenă care a ajuns vreodată în semifinalele unui Grand Slam.
În a doua semifinală, Krejcikova o întâlneşte pe grecoaica Sakkari, favorită 17, care, la rândul ei a devenit prima sportivă din Grecia care a ajuns într-o semifinală de Grand Slam, după ce le-a învns pe rând pe finalista de anul trecut, Sofia Kenin, şi pe deţinătoarea titlului, Iga Swiatek.