Schiorul Hans Grugger a pronunţat primele cuvinte, după operaţia la cap
Schiorul Hans Grugger, grav rănit pe 20 ianuarie, după o cădere la Kitzbuhel, a pronunţat, marţi, "primele cuvinte într-o conversaţie cu apropiaţi de-ai săi", la spitalul din Innsbruck, după ce a ieşit dintr-o lungă comă indusă artificial, a anunţat Federaţia Austriacă de Schi, informează AFP.
Potrivit sursei citate, schiorul, care se află în continuare la terapie intensivă, a fost supus, marţi, primelor teste neurologice.
Medicul Alexandra Kofler, directoarea spitalului din Innsbruck, a declarat, luni, că sportivul poate să respire din nou fără asistenţă, dar este încă "foarte slăbit şi somnolent".
Hans Grugger a fost operat la cap timp de mai multe ore şi plasat în comă artificială, după ce a suferit un traumatism cranian şi răni la cutia toracică, în timpul unui antrenament pentru coborârea de la Kitzbuhel. Austriacul a pierdut controlul la primul salt şi a căzut pe pistă, în momentul în care cobora cu o viteză de 120 km/h, rămânând inert după ce a alunecat aproximativ 30 de metri.
Echipa de schi alpin a Austriei a avut ghinion în această iarnă, în afară de Grugger accidentându-se încă doi sportivi: Georg Streitberger (29 de ani) - fractură la tibia stângă şi Mario Scheiber (27 de ani) - fracturi la faţă şi la claviculă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/2-main-1738909996.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/zodie-bani-marire-salariu-horosc-1738922052.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9194965&pid=1)