Noul star al tenisului mondial, britanica cu origini române Emma Răducanu, va participa la prima ediţie a turneului de tenis WTA 250 Transylvania Open de la Cluj Napoca, alături de alte nume mari ale tenisului mondial, printre care şi Simona Halep, care va juca din nou în România, după 5 ani de absenţă.
Emma Răducanu, nu numai că şi-a anunţat prezenţa, dar a şi ţinut să transmită un mesaj video în limba română, către fanii ei din ţară, postat pe pagina oficială de facebook a turneului, şi în care spune:
„Salut! Mă bucur că am ocazia să joc la Transylvania Open. Tatăl meu este român şi am experienţe frumoase în ţară. Abia aştept să ne vedem!”
Rădulescu este jucătoarea momentului în tenisul mondial, după ce a făcut istorie la propriu la US Open. Prima campioană de Grand Slam din istorie care vine din calificări, Rădulescu este considerată de cei mai mulţi specialişti o jucătoare capabilă să-şi adauge multe alte titluri mari în palmares.
Despre conexiunea cu România a Emmei Răducanu s-a vorbit mult şi ea va face, fără doar şi poate, prezenţa ei la Cluj una cu adevărat specială, pentru că va fi prima ei apariţie în România, într-o competiţie WTA, şi va fi foarte interesant pentru fanii tenisului să o vadă jucând şi căutând titlul la Transylvania Open.