Prima pagină » Sport » Jucătorii Spaniei vor primi câte 214.000 de euro în cazul în care câştigă Euro-2008

Jucătorii Spaniei vor primi câte 214.000 de euro în cazul în care câştigă Euro-2008

Fiecare dintre cei 23 de jucători ai naţionalei Spaniei va primi câte 214.000 de euro dacă selecţionata antrenată de Luis Aragones va cuceri titlul european, informează AFP, citând publicaţia spaniolă As.
Jucătorii Spaniei vor primi câte 214.000 de euro în cazul în care câştigă Euro-2008
20 mai 2008, 14:33, Sport

Suma promisă în cazul câştigării Campionatului European este mult mai mică decât cea pe care internaţionalii iberici o puteau obţine în 2006, 540.000 de euro, dacă deveneau campioni mondiali, la turneul din Germania.

Dacă Spania nu trece de sferturile de finală ale competiţiei ce va avea loc între 7-29 iunie, fiecare component al lotului va încasa o primă fixă, de 30.000 de euro, precizează cotidianul madrilen.

Selecţionerul Luis Aragones a început deja pregătirile în vederea participării la Euro-2008, în apropierea Madridului. Spania are prevăzute două partide amicale, în 31 mai, la Huelva, contra naţionalei din Peru şi la 4 iunie, la Santander, împotriva Statelor Unite ale Americii.

Spania face parte din grupa D la Euro-2008, alături de Suedia, Rusia şi campioana europeană en-titre, Grecia.