Sebastian Mladen a fost împrumutat la FC Rapid
Fundaşul echipei Primavera a clubului AS Roma, Sebastian Mladen, a fost cedat sub formă de împrumut la FC Rapid, a anunţat, miercuri, cotidianul Corriere dello Sport, citat de site-ul calciomercato.com.
Sebastian Mladen a fost împrumutat la FC Rapid (Imagine: Marius Cristescu/Mediafax Foto)
Mladen, în vârstă de 19 ani, se află în acest moment la lotul echipei naţionale de tineret a României, care va susţine, astăzi, de la ora 17.30, la Manisa, un meci amical împotriva reprezentativei similare a Turciei.
Sebastian Mladen a fost achiziţionat de AS Roma în 2008, de la Şcoala de Fotbal Gică Popescu.
Jucătorul devine al patrulea fundaş central din lotul formaţiei giuleştene, după Marius Constantin, Marcos Antonio şi Galuber Berti, fiind adus pentru a acoperi golurile lăsate de plecările lui Ricardo Fernandes şi Ştefan Mardare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO