O nouă schimbare de antrenor, după înlocuirea de la Dinamo! Ioan Andone revine pe banca unei echipe din Liga 1

Publicat: 16 10. 2018, 09:40
Actualizat: 16 10. 2018, 09:49

Andone urmează să fie instalat în funcţia de atrenor principal la FC Voluntari pentru a salva sezonul iflovenilor, conform DigiSport. Sursa citată notează că locul lăsat liber de Andone va fi luat de Dan Leasă, fostul oficial al echipei.

Primarul Florentin Pandele s-a implicat direct în schimbarea de antrenor. Acesta i-ar fi spus lui Ioan Andone să preia funcţia de antrenor de la actualul principal, Dinu Todoran, în caz contrar acesta ar renunţa la actualul proiect, cu ”Fălcosul” în funcţia de manager general: „Trebuie să treci tu pe bancă, pentru că numele Andone înseamnă mult. Dacă nu accepţi, renunţăm la proiectul tău”.

Ca antrenor, Ioan Andone a cucerit trei titluri de campion (unul cu Dinamo şi două cu CFR Cluj), patru Cupe ale României (trei cu Dinamo şi una cu CFR Cluj) şi o Supercupă a României cu Dinamo, în sezonul 2005-2006.

Mircea Rednic a fost prezentat luni ca noul antrenor al lui Dinamo, după Florin Bratu şi Claudiu Niculescu.