Selecţionerul Israelului, Luis Fernandez, a fost suspendat din orice activitate legată de fotbal

Selecţionerul Israelului, francezul Luis Fernandez, a fost suspendat din orice activitate legată de fotbal, cu efect imediat, deoarece nu a respectat o decizie disciplinară datând din 2009, a anunţat, joi, FIFA, citată de AFP.

Urmărește
10 afișări

Potrivit FIFA, Comisia de disciplină a forului internaţional l-a sancţinat, pe 26 noiembrie 2009, pe antrenorul Luis Fernandez să achite o sumă de bani unui club, lucru pe care nu l-a făcut.

"Federaţia de Fotbal din Israel anunţă că a primit, joi, o cerere oficială de la FIFA, prin care se dispune ca Luis Fernandez să înceteze imediat orice activitate legată de fotbal, deoarece nu a achitat o datorie către o echipă pe care a antrenat-o în Qatar", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al forului din Israel.

La rândul său, Luis Fernandez a declarat că nu el este cel care trebuie să rezolve acest litigiu. "Un proces este în curs, nu pot să spun mai mult. Există o plângere penală, durează de cinci ani, între FIFA şi mine, şi un litigiu între două cluburi şi nu Luis Fernandez este cel care trebuie să rezolve problemele. Dacă vor să mă suspende, să mă suspende, eu sunt relaxat şi calm", a declarat fostul component al naţionalei Franţei.

Litigiul despre care vorbeşte fostul antrenor al echipei Paris Saint Germain datează din perioada petrecută la echipa Al-Rayyan, la sfârşitul anului 2005.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici