Selecţionerul Nigeriei, Stephen Keshi, şi-a prezentat demisia

Publicat: 11 02. 2013, 22:51
Actualizat: 31 03. 2020, 04:24

„Am prezentat scrisoarea de demisie federaţiei, după finală. Dacă revii în ţară şi munca nu-ţi este apreciată, nu poţi obliga pe cineva să te iubească”, a declarat Keshi, la un post de radio din Africa de Sud.

Înainte de semifinala cu Mali, Keshi declarase că-şi va face bagajele, dacă se va simţi nedorit.

Stephen Keshi este doar al doilea antrenor din istorie care a câştigat CAN în calitate de jucător (în 1994, contra Zambiei) şi ca tehnician, după egipteanul Mahmoud Al-Gohary.

Echipa naţională a Nigeriei a câştigat pentru a treia oară în istorie Cupa Africii pe Naţiuni, după ce a învins, duminică, în finală, la Johannesburg, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa Burkinei Faso.

Nigeria a mai câştigat Cupa Africii pe Naţiuni în 1980 şi 1994.