„Le mulţumesc jucătorilor mei, au încercat totul la meciul cu Ungaria. Am fi vrut să învingem, dar nu ne-a ieşit planul şi şansele noastre au scăzut. Mai avem şanse, chiar dacă sunt foarte mici. Nu avem altă soluţie decât aceea de a câştiga toate cele patru meciuri rămase de jucat. Ne vom lupta până la final. Dacă acum am fi avut nouă puncte, situaţia ar fi fost diferită. Ne aşteptam să stăm mult mai bine acum. În clasamentul actual se vede clar cât de valoros este chiar şi un punct. Trebuia ca noi să fim mai sus. Suntem o echipă mai bună calitativ decât Ungaria”, a afirmat Avci, informează site-ul federaţiei turce, tff.org.
Echipa Turciei a terminat la egalitate, marţi, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu reprezentativa Ungariei, într-un meci disputat la Istanbul, în Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, din care face parte şi România. Turcii au deschis scorul prin Burak Yilmaz, în minutul 63, ungurii reuşind egalarea prin Bode, în minutul 71.
Tot marţi, România a fost învinsă de Olanda, cu scorul de 4-0, pe Amsterdam ArenA.
În clasament, Olanda conduce, după şase meciuri, cu 18 puncte, fiind urmată de Ungaria (11 puncte), România (10 puncte), Turcia (7 puncte), Estonia (6 puncte) şi Andorra (0 puncte).