- Home
- Sport
- TÂRGU MUREŞ, (08.10.2011, 19:19)
- Luminita Turcu , Ela Giurgea ,
Selymes: Obiectivul FCM Târgu Mureş este evitarea retrogradării
Noul antrenor al FCM Târgu Mureş, Tibor Selymes, a declarat sâmbătă, după meciul amical cu Voinţa Sibiu, încheiat cu scorul de 0-1, că echipa sa are ca obiectiv evitarea retrogradării, însă, dacă ar avea tot lotul disponibil, s-ar clasa în primele 10.
Urmărește
119 afișări
Tibor Selymes (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Tibor Selymes a declarat că a văzut că există o serie de jucători foarte talentaţi la FCM Târgu Mureş, cu experienţă şi pe care se poate baza, însă din păcate situaţia e dificilă, pentru că sunt mulţi jucători de bază accidentaţi, iar unii au venit târziu la echipă şi nu sunt pregătiţi. El a precizat că aceste lucruri le-a discutat şi cu antrenorul demisionar Ioan Ovidiu Sabău. Selymes a precizat că a semnat cu FCM Târgu Mureş pe un an, iar obiectivul este evitarea retrogradării.
"N-am aproape nimic de spus de jocul de astăzi. Am vrut să văd jucători tineri, am adus şi de la echipa a doua unii talentaţi, mai avem mult de muncit. Dacă unul din cei 6 jucători accidentaţi prinde următorul meci, cu Sportul Studenţesc, e bine. Trebuie să văd ce jucători am pe fiecare meci. Dacă am toată echipa la dispoziţie, atunci eu zic că terminăm în primele 10 fără nicio problemă. Dar pentru asta trebuie să ai tot lotul la dispoziţie. Astăzi, dacă nu aduceam juniorii de la echipa a doua, nici nu aveam cu cine să facem schimbările. Obiectivul clar e evitarea retrogradării, atât, restul n-ai ce să discuţi, suntem la mijlocul campionatului şi avem 6-7 puncte", a spus Selymes.
Acesta a adăugat că nu vrea să se grăbească să aducă la echipă jucători liberi, dar mai slabi valoric, ci, după ce va vedea câte puncte reuşeşte să strângă echipa până în iarnă, va decide.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
"N-am interes să aduc jucători liberi, mai slabi. Lotul e OK, dar sunt foarte mulţi accidentaţi, pe care n-ai cum să-i foloseşti la ora actuală. Dacă aş avea tot lotul, ar fi altceva", a spus Selymes.
Acesta a precizat că e mulţumit de condiţiile de la club, arătând că multe echipe nu dispun de baza materială de la Târgu Mureş şi că tot ce a cerut i s-a oferit, singura sa problemă fiind faptul că există mulţi accidentaţi în lot.
Noul antrenor al FCM Târgu Mureş a apreciat că următorul meci va fi dificil, însă jucătorii săi pot obţine cele 3 puncte în joc dacă va exista "o schimbare de mentalitate".
"Meciul cu Sportul Studenţesc va fi dificil, şi ei sunt într-o situaţie foarte grea, au 7 puncte ca şi noi, la ei e situaţia mai grea, pentru că nu mai au nici antrenor. Dar le-am zis şi băieţilor, după meciul de astăzi: dacă noi nu schimbăm mentalitatea un pic şi nu ne gândim numai la ce avea de făcut cu Sportul Studenţesc, noi n-o să câştigăm. Dar dacă toată lumea se gândeşte la meci şi schimbăm un pic mentalitatea, putem să luăm cele 3 puncte. Prima dată am (meci cu) Sportul, apoi Galaţiul, Cupa României e departe. În primul rând mă interesează meciul cu Sportul, restul nu mă interesează la ora actuală. E foarte important meciul cu Sportul, e primul meci pe care trebuie să-l câştigăm. Atmosfera de la lot va fi OK dacă câştigăm meciuri. Dacă nu câştigăm, va fi şi mai proastă. Actualmente, încercăm s-o îmbunătăţim", a mai arătat acesta.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe