Stă parcă scris în gena noastră neseriozitatea (ce exemplu mai bun ca Mutu să existe?) ori lenea (vezi sprinturile cu spatele făcute de Motanul Încălţat Stancu). Trufia şi semeţia iar stau în rândul întâi între caracteristicile fotbalistului român. Cine are o maşină mai mare ca a lui? Despre gâlceava amintită de Cantemir în Descriptio Moldaviae, ce să mai vorbim? Dacă nu prin asta trăieşte fotbalul românesc, atunci prin ce? Nici meteahna beţiei şi aplecarea către hedonism nu a pierdut-o fotbalistul român. Şi argumente găsim cu duiumul în tabloide – Tamaş, fost jucător de naţională, are mai multe chefuri la activ şi echipe schimbate decât meciuri jucate în ultima perioadă.
Chiar şi despre cel mai bun meci al naţionalei din aceste preliminarii, cel cu Ungaria, de acasă, a scris Cantemir: „Ţăranii trec rareori de la vorbe la arme, însă astupă gura semeaţă a potrivnicului cu ciomagul, cu bâta şi cu pumnii”. E adevărat însă că doar gura a fost de potrivnica Ungarie în această grupă.
Ne supărăm când vine cineva şi ne spune că aici, la Porţile Orientului, totul e luat cu uşurinţă, dar uităm meciul de la Bucureşti cu Turcia, imediat după izbânda „istorică” împotriva „duşmanilor” maghiari. Sau chiar ultima partidă, cu Estonia, când am stat (pentru a câta oară?) într-un om – Marica, şi un portar – Tătăruşanu.
Cu toate aceste vitregii ale sorţii, altă caracteristică a noastră, taciturnul Piţurcă iese pe locul doi şi se duce la baraj dintr-o grupă în care avea de la început locul trei asigurat, după Turcia. Să nu-l mai convoci pe Mutu pentru că are gura mare, să-i arăţi uşa lui Tamaş, pierdut în aburii alcoolului, să perseverezi cu Stancu – mână moartă, să-l ignori pe Sânmărtean în cea mai bună formă a lui, pentru că nu vrei să se spună că-ţi face cineva echipa, să-l reiventezi pe Goian, ce este? Încăpăţânare catârească ori studiu?
Piţurcă, din turnul înalt în care s-a cocoţat, stă şi studiază. Ca şi Cantemiroglu, care a reuşit să scoată ce e mai frumos din muzica otomană, el vrea ca maneaua românească să se audă la filarmonica din Rio. Deocamdată, cu o arie de selecţie restrânsă drastic în comparaţie cu marile puteri ale fotbalului, Piţurcă a reuşit performanţa de a califica naţionala la un baraj, în care suntem văzuţi drept carne de tun. Dacă va reuşi însă să-i ducă pe lăutarii jucători români în Brazilia, atunci nu se va mai vorbi despre Piţi ca fiind doar cel mai eficace antrenor al naţionalei, ci drept cel mai talentat.