Serbia - România, scor 77-64, în primul meci din recalificările la CE din 2011

Naţionala de baschet feminin a României a debutat, vineri, în Italia, cu o înfrângere, scor 64-77 (31-53), în partida cu Serbia, contând pentru grupa B a recalificărilor la CE din 2011.

Urmărește
6 afișări

Serbia a dominat confruntarea categoric, cu cinci minute înaintea finalului, când avea deja 21 de puncte avans (72-51), reducând „motoarele”. Insuficient însă pentru România, care a păşit cu stângul şi îşi îngreunează din start misiunea din Italia.

Marcatoare:

Serbia: Milovanovici 18 puncte, J. Maksimovici 13, Miljkovici 10, Matici 10, Cado 8, Knezevici 8, Gobeljici 7, Radocaj 2, M. Maksimovici 1.

România: Mărginean 12 puncte, Stoenescu 11, Paşcalău 9, Pavel 9, Pop 8, Uiuiu 4, Părău 4, Diaconu 3, Huţanu 2, Ciocan 2.

În primul meci al zilei din grupa B, Germania a învins Belgia, cu 69-57. În continuare, România va juca după următorul program: cu Germania (sâmbătă), cu Belgia (duminică) şi cu Italia (8 iunie).

Câştigătoarea acestei grupe va juca în finală cu câştigătoarea grupei din care fac parte echipele Ucraina, Ungaria, Finlanda, Bulgaria şi Olanda. Învingătoarea din această finală, care se va juca tur-retur, în 12 şi 15 iunie, va obţine calificarea la turneul final al CE din 2011, care va avea loc în Polonia, între 18 iunie şi 3 iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici