Prima pagină » Sport » Serbia s-a calificat pentru prima dată la Campionatul European după ce a remizat cu Bulgaria

Serbia s-a calificat pentru prima dată la Campionatul European după ce a remizat cu Bulgaria

Serbia şi-a asigurat locul la EURO 2024 după ce a remizat, duminică, 2-2 cu Bulgaria, în ultimul meci din preliminariile Campionatului European.
Serbia s-a calificat pentru prima dată la Campionatul European după ce a remizat cu Bulgaria
Iulian Moşneagu
19 nov. 2023, 18:57, Sport

De asemenea, Ungaria, deja calificată, a învins Muntenegru cu 3-1, cu mijlocaşul Dominik Szoboszlai în mare formă, acesta reuşind o dublă.

Serbia avea nevoie de o remiză sau ca Muntenegru să nu învingă Ungaria pentru a avansa la turneul de anul viitor din Germania. A existat un moment în care Serbia a părut să fie în dificultate după ce Muntenegru a condus cu 1-0 în faţa Ungariei, în timp ce Bulgaria a condus Serbia cu 2-1.

Ungaria a terminat grupa G cu 18 puncte. Serbia a fost a doua, cu 14, iar Muntenegru a treia, cu 11.

Serbia nu a mai participat niciodată la Euro. Sârbii au fost la Campionatul European din 2000, însă atunci Serbia şi Muntenegru formau un singur stat, Iugoslavia.

Muntenegru s-a separat de Serbia în anul 2006.

Ungaria şi-a asigurat calificarea joi, când s-a impus în Bulgaria.

Şi România merge în Germania

Echipa naţională de fotbal a României a învins, sâmbătă seară, echipa Israelului, în al nouălea meci al Grupei I de calificare la EURO 2024. În urma victoriei, s-a califcat la Campionatul European de fotbal 2024, din Germania.

România se află pe primul loc în grupa de calificare cu 19 puncte şi va mai disputa un singur meci, cu Elveţia. Indiferent de scorul din meciul cu elveţienii, România este calificată la EURO 2024.

Clasamentul Grupei I

România – 19 puncte
Elveţia – 17 puncte
Israel – 12 puncte
Kosovo – 11 puncte
Belarus – 9 puncte
Andorra – 2 puncte