Serena Williams a câştigat turneul Australian Open
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a câştigat, sâmbătă, pentru a patra oară turneul Australian Open, impunându-se în finală, cu scorul de 6-0, 6-3, în faţa sportivei ruse Dinara Safina.
Serena Williams a câştigat turneul Australian Open (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Serena Williams s-a mai impus la Australian Open în 2003, 2005 şi 2007.
Meciul dintre cele două sportive a durat 59 de minute.
Acest titlu este al 10-lea obţinut de Serena Williams până în prezent la simplu la un turneu de Grand Slam. Datorită performanţei de la Melbourne, Williams a devenit a şaptea femeie care a câştigat cel puţin zece titluri la turneele majore.
De asemenea, ca urmare a acestei performanţe, Serena Williams va trece, de luni, pe primul loc în clasamentul WTA, devansând-o pe jucătoarea sârbă Jelena Jankovici.
Williams devenise, încă de joi, când s-a calificat în finalele de simplu şi dublu la Australian Open, sportiva cu cele mai mai câştiguri obţinute de-a lungul carierei, ea acumulând aproximativ 23 de milioane de dolari.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO