Prima pagină » Sport » Moment de nebunie la Moto 2: un italian i-a tras frâna rivalului la peste 200km/h! Cum s-a terminat totul şi primele măsuri luate

Moment de nebunie la Moto 2: un italian i-a tras frâna rivalului la peste 200km/h! Cum s-a terminat totul şi primele măsuri luate

Incident şocant în Moto2, în timpul Grand Prix-ului de la San Marino! Fomano Fenati, un italian de 22 de ani, a avut un moment de nebunie în care a încercat să apese frâna rivalului său, Stefano Manzi, într-un moment în care ambii prinseseră peste 200km/h. Din fericire, Manzi a păstrat controlul motocicletei, dar Fenati nu a fost iertat.
Moment de nebunie la Moto 2: un italian i-a tras frâna rivalului la peste 200km/h! Cum s-a terminat totul şi primele măsuri luate
Alina Mihai
10 sept. 2018, 12:27, Sport

Incidentul cum nu s-a mai văzut în lumea sporturilor cu motor a avut loc în turul al şaptelea al Marelui Premiu de la Misano, San Marino, şi putea avea urmări grave dacă Stefano Manzi pierdea controlul motocicletei pe care o conduce. Imaginile incredibile fac, acum, înconjurul internetului, iar fanii cer excluderea pe viaţă a lui Romano Fenati.

 

 

Neobişnuiţi cu un asemenea comportament din partea unui profesionist, organizatorii cursei de Moto2 de la Misano l-au penalizat, iniţial, pe Fenati cu pierderea a şase poziţii, dar, până la urmă, au decis să-l excludă din cursă, invocând, evident, riscul la care şi-a expus adversarul. În plus, Fenati nu va putea participa la următoarele două curse ca urmare a gestului incredibil.

Pentru Cal Crutchlow, una dintre cele mai importante voci de la clasa Moto2, măsura nu e suficientă. Pilotul a vorbit deja despre incident şi a cerut ca Fenati să nu mai fie primit în nicio cursă.