- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (08.01.2020, 09:44)
- Alexandru Stanila
Serena Williams şi Caroline Wozniacki, în semifinalele probei de dublu de la Auckland
Serena Williams (SUA) şi Caroline Wozniacki (Danemarca) s-au calificat în semifinalele probei de dublu ale turneului WTA International din Auckland (Noua Zeelandă), miercuri dimineaţă, după ce au învins clar principalele favorite ale întrecerii.

Serena Williams şi Caroline Wozniacki, în semifinalele probei de dublu de la Auckland
Williams şi Wozniacki, două dintre cele mai titrate tenismene la simplu din istoria recentă, le-au învins în doar 52 de minute pe principalele favorite ale probei de dublu, americanca Caroline Dolehide şi suedeza Johanna Larsson, scor 6-2, 6-1.
În semifinalele probei de dublu din Auckland, ele vor întâlni învingătoarele din partida Desirae Krawczyk/ Laura Siegemund - Kirsten Flipkens/ Alison Van Uytvanck.
Williams şi Wozniacki, care au ocupat în trecut poziţia de lider mondial la simplu, se află la primul turneu de dublu la care evoluează împreună.
Caroline Wozniacki (29 de ani), care se va retrage din tenis după Australian Open 2020, va disputa ultimul meci din carieră într-un demonstrativ contra americancei Serena Williams, care va avea loc în ţara natală. Evenimentul se va disputa pe 18 mai, pe "Royal Arena", din Copenhaga. Sala dispune de o capacitate de 13.000 de locuri.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe