Tuttomercatoweb: Meteoritul Zicu, urmaşul lui Mutu

Publicat: 16 03. 2009, 12:10
Actualizat: 06 11. 2012, 09:15

"Zicu a fost comparat cu Hagi, dar cei doi nu au în comun decât locul naşterii, oraşul Constanţa. A urmat comparaţia cu Mutu, dar cei doi au în comun doar naţionalitatea. Ianis Zicu, eterna speranţă a celor de la Internazionale Milano, a jucat puţin şi prost în Italia, dar la el în ţară este unul dintre jucătorii cei mai apreciaţi", a scris sursa citată.

Ianis Zicu a revenit de curând pe teren după o accidentare foarte gravă şi a înscris un gol pentru Dinamo în returul actualei ediţii de campionat.

Zicu, în vârstă de 25 de ani, a jucat la formaţiile Dinamo Bucureşti, Poiana Câmpina, Farul Constanţa, AC Parma, Rapid Bucureşti, iar din sezonul 2007/2008 a revenit la Dinamo.