„Mă bucur că am ajuns la conducerea tehnică a unei echipe mari cum e Dinamo Moscova. Sper că voi putea obţine succese mari. Situaţia este dificilă, dar îmi place să lucrez în astfel de condiţii. Am o nouă provocare şi am venit la o echipă cu ambiţii mari. Şi eu am ambiţii mari, vreau să câştig trofee. Dar ca să reuşim asta trebuie să o luăm pas cu pas, să câştigăm fiecare meci”, a spus Petrescu.
Dinamo Moscova anunţase de vineri că Dan Petrescu va semna un contract valabil pe trei sezoane, românul urmând să-i succeadă lui Serghei Silkin, care a demisionat în urma rezultatelor slabe ale formaţiei.
După disputarea a patru etape, Dinamo Moscova ocupă ultimul loc în clasamentul primei ligi ruse, după ce a înregistrat tot atâtea înfrângeri.
Antrenorul Dan Petrescu a demisionat de la conducerea tehnică a echipei Kuban Krasnodar, la care evoluează şi atacanţii Gigel Bucur şi Daniel Niculae. La 29 decembrie 2009, Dan Petrescu a semnat un contract pe cinci ani cu Kuban Krasnodar, care evolua atunci în liga a II-a. El a reuşit promovarea echipei după primul sezon, iar anul trecut a fost foarte aproape de a termina cu formaţia Kuban pe un loc care să-i asigure participarea în Liga Europa.
Dinamo Moscova este cea de-a şasea echipă din cariera de antrenor a lui Dan Petrescu, după Sportul Studenţesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni şi Kuban Krasnodar.