„Sunt foarte fericit că am fost numit noul antrenor al clubului AS Roma şi vreau să le mulţumesc tuturor celor din conducere pentru şansa pe care mi-au oferit-o. Sunt entuziasmat şi motivat pentru aceată provocare şi abia aştept momentul să mă mut la Roma, să întâlnesc suporterii şi să începem să muncim. Cred că împreună putem să facem ceva special”, au fost primele cuvinte ale lui Paulo Fonseca, în funcţia de tehnician al echipei AS Roma, care a încheiat sezonul 2018-2019 din Serie A pe locul şase.
Fonseca le-a mai antrenat pe formaţiile: Dezembro, Odilevas, Pinhalnovense, Aves, Pacos Ferreira, Porto, Braga şi Şahtior.
Pe banca celor de la Şahtior a câştigat ultimele trei titluri ale clubului.