Sezon terminat pentru Pato, din cauza unor probleme musculare cronice
Sezonul atacantului brazilian al echipei AC Milan, Alexande Pato, "este terminat", a declarat pentru Gazzetta dello Sport doctorul Jean-Pierre Meerssman, directorul MilanLab, structura medicală a clubului.
![Imaginea articolului Sezon terminat pentru Pato, din cauza unor probleme musculare cronice](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/9483500/1/alexandre-pato.jpg?width=560)
Alexandre Pato (Imagine: Mediafax foto/AFP)
"Zece zile, sau 20 sau 30 de absenţă nu schimbă lucrurile în punctul în care ne aflăm acum. Ceea ce e sigur este că sezonul său este terminat", a spus Meerssman.
Pato se confruntă cu probleme musculare din ianuarie 2010. Originea acestor probleme musculare repetate încă nu a fost determinată, deşi jucătorul a consultat mai mulţi specialişti din întreaga lume.
"Când se va face bine, vom fi din nou în punctul de unde am pornit. Pato a fost declarat sănătos clinic de 13 ori, dar este evident că nu e vindecat", a precizat medicul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Pato s-a accidentat pentru a 14-a oară în 25 de luni, miercuri, la Barcelona, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. El a părăsit terenul la 14 minute după ce a intrat în joc.
Din ianuarie 2010, Pato a fost 345 de zile accidentat şi a ratat 66 de meciuri ale echipei AC Milan, în principal din cauza unor probleme musculare la cele două coapse, la glezne şi la aductori. În acest sezon brazilianul a jucat 11 meciuri în Serie A.
"El a fost peste tot, din Germania până în SUA, a fost văzut şi tratat de o grămadă de medici şi terapeuţi, nu mai ştiu la ce sfânt să mă rog", a mai spus Meerssman.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/a4-1738784618.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/minerva2-1738783852.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9483500&pid=1)