Silvian Cristescu: Vom cere excluderea din arbitraj a lui Marian Bordean
Managerul clubului Universitatea Craiova, Silvian Cristescu, a declarat, duminică seară, că gruparea olteană va cere excluderea din arbitraj a centralului Marian Bordean, după prestaţia acestuia din meciul cu formaţia FC Timişoara, din etapa a VIII-a a Ligii I.

Arbitrul Marian Bordean (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)
"Ce a făcut Bordean, nici înainte de '89 nu se făcea. El nu are ce căuta în arbitrajul românesc, acum trei ani Crăciunescu l-a şi exclus. Am avut un gol valabil la Iaşi, am avut un penalti cu Rapid, iar ce s-a întâmplat acum a pus capac la toate. Noi o să facem un memoriu către Comisia Centrală a Arbitrilor, deoarece vrem să fie echitate pentru toată lumea. Vom face memoriu şi vom cere excluderea din arbitraj a lui Bordean. Nu mi se pare normal ca Ovidiu Haţegan, arbitru FIFA, să fie rezervă, iar acest neica-nimeni să oficieze un astfel de derbi şi să-l facă praf", a spus Cristescu.
Oficialul Universităţii consideră că elevii lui Eugen Neagoe au făcut o primă repriză senzaţională: "Îmbucurător pentru noi este că am făcut o primă repriză senzaţională. Craiova aşa ar trebui să joace, agresiv, cu inventivitate. Am dominat Timişoara în prima repriză la toate capitolele. În repriza a doua a intervenit centralul şi a intrat el în rol".
Formaţia FC Timişoara a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), în faţa echipei Universitatea Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a VIII-a a Ligii I, golurile fiind marcate de Mera, în minutul 61, pentru gazde, respectiv Mihai Costea, în minutul 43, pentru formaţia oaspete.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

