Silviu Lung junior şi-a prezentat lucrarea de diplomă la FEFS Craiova

Portarul echipei Universitatea Craiova, Silviu Lung junior şi-a prezentat, luni, lucrarea de diplomă în cadrul examenului de licenţă, sesiunea iunie 2011, de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
21 afișări

"Au trecut trei ani frumoşi, acum sunt mult mai bine pregătit. Am avut emoţii ca la orice examen, dar consider că au fost emoţii pozitive. Cred că aş vrea să fiu antrenor. Am lucrat cu antrenori valoroşi şi de la fiecare am avut ceva de învăţat. Vreau să continui pe acest drum. Probabil că va trebui s-o iau de jos, de la juniori, divizia C sau B", a spus Silviu Lung junior.

El urmează şi cursurile Facultăţii de Economie din Craiova. "M-am gândit că pe lângă facultatea de sport, să merg şi la Facultatea de Economie, să fac managementul. Cred că îmi va prinde bine în viaţă. Nu a fost uşor şi cu fotbalul şi cu două facultăţi, au fost zile în care nu am avut niciun moment liber, dar toate îmi vor prinde bine în viitor. E foarte important ca un fotbalist să studieze. S-a pus etichetă că fotbaliştii sunt proşti sau mai ştiu eu ce şi nu e chiar aşa", a menţionat Silviu Lung Junior.

Fostul preşedinte al Universităţii Craiova, Corneliu Stroe, a fost coordonatorul lucrării de licenţă a lui Silviu Lung junior. "A fost mai greu să lucrez cu tatăl lui, pentru că mi-a fost în primul rând foarte greu să-l aduc la Craiova. Era minor şi a fost nevoie de acordul părinţilor, care au fost foarte reticenţi. Silviu e un băiat de excepţie, ambele facultăţi le-a făcut pe puterile lui. Cred că antrenor i s-ar potrivi cel mai bine, viaţa de preşedinte e mult prea grea. Pe termen mediu trebuie să-şi continue activitatea, apoi îşi va găsi un drum în fotbal sau poate va fi economist", a spus Corneliu Stroe.

Alţi doi jucători ai Universităţii Craiova, Sorin Buşu şi Robert Săceanu, şi fostul stelist Ducu Ninu, şi-au susţinut examenul de licenţă în acelaşi timp cu Silviu Lung junior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici