Simon Ammann, campion olimpic la sărituri trambulina mare
Sportivul elveţian Simon Ammann a devenit campion olimpic în proba de sărituri trambulina mare, în urma victoriei de sâmbătă, de la Jocurile Olimpice de la Vancouver.

Simon Ammann, campion olimpic la sărituri trambulina mare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Simon Ammann, cu 283,6 puncte (144,0/138,0 m) a fost urmat de polonezul Adam Malysz - 269,4 puncte (137,0/133,5) şi de austriacul Gregor Schlierenzauer - 262,2 puncte (130,5/136,0).
La o săptămână după victoria la trambulina normală, Ammann a reuşit să câştige o nouă medalie de aur şi a devenit primul schior din istorie care câştigă patru titluri olimpice.
Elveţianul de 28 de ani a reuşit sărituri de 144 metri şi 138 metri pentru un total de 283,6 puncte. El a reuşit să-l depăşească pe Matti Nykänen, tot cu patru titluri olimpice în perioada 1984 - 1988, dar care a câştigat un aur la concursul pe echipe.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

