- Home
- Sport
- BUCURESTI, (30.05.2019, 16:34)
- Alexandru Stanila
Simona Halep a acceptat un wild-card la turneul de la Eastbourne
Organizatorii turneului WTA de la Eastbourne au anunţat, joi, că Simona Halep (3 WTA) a acceptat un wild-card pentru competiţia care se va disputa în perioada 21-29 iunie, chiar înainte de Wimbledon.

Simona Halep a acceptat un wild-card la turneul de la Eastbourne
Astfel, Simona va reveni la Eastbourne după pauza de anul trecut, când a fost accidentată. Românca a ajuns până în sferturile de finală în 2017 şi s-a declarat încântată de oportunitatea primită.
"Sunt nerăbdătoare să mă întorc la Eastbourne vara asta. Am avut câteva meciuri foarte bune în 2017 şi am savurat atmosfera de acolo şi susţinerea fanilor. Terenurile de iarbă sunt frumoase şi îmi oferă un antrenament foarte bun pentru Wimbledon, aşa că le sunt recunoscătoare organizatorilor pentru şansa oferită", a declarat Simona Halep, citată de eastbournehearld.co.uk.
La turneul din Anglia şi-au anunţat prezenţa multe alte jucătoare importante din circuitu feminin, precum Caroline Wozniacki, Sloane Stephens, Jelena Ostapenko, Karolina Piskova, Kiki Bertens, Elina Svitolina, Ashleigh Barty sau Aryna Sabalenka.
Înainte să înceapă pregătirile pentru sezonul de iarbă, Halep îşi continuă cursa pentru apărarea trofeului la Roland Garros. Românca va juca în turul doi al turneului de Grand Slam, în această seară, contra polonezei Magda Linette (87 WTA).


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe