- Home
- Sport
- BUCURESTI, (19.01.2019, 11:37)
- Mihaela Măncilă
Simona Halep a câştigat meciul cu Venus Williams din al treilea tur al Australian Open/ Numărul 1 WTA: Am jucat cel mai bun tenis de până acum
Simona Halep s-a impus în turul al treilea de la Australian Open, în faţa lui Venus Williams, în două seturi, 6-2, 6-3, după o oră şi 18 minute de joc.

Simona Halep a câştigat meciul cu Venus Williams din al treilea tur al Australian Open
Venus Williams a început bine primul set. Şi-a adjudecat primul punct, însă Simona a egalat după un game la zero (1-1). Jucătoarea din America a mai câştigat un punct, după un game lung şi intens (1-2). Liderul WTA a demonstrat tărie şi a câştigat cinci puncte la rând. Astfel, după 48 de minute de joc, Simona Halep s-a impus cu scorul de 6-2.
Liderul WTA a început cu dreptul al doilea set. A luat primul punct, însă Venus Williams a reuşit două puncte consecutive. Al patrulea game a fost perfect pentru Simona Halep, a egalat, 2-2, după un game la zero. Cele două sportive au continuat să îşi împartă punctele, iar Simona a ajuns la 4-3 la game-uri, moment în care s-a desprins şi a câştigat şi al doilea set, scor 6-3.
Halep: Am jucat cel mai bun tenis de până acum
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Liderul WTA, Simona Halep, s-a impus în două seturi în turul al treilea de la Australian Open, 6-2, 6-3, în faţa jucătoarei din America, Venus Williams, iar în optimi se va întâlni cu sora adversarei de sâmbătă dimineaţă, 19 ianuarie, Serena (nr. 16 WTA).
"Am jucat cel mai bun tenis de până acum, în acest an. Este o mare provocare să joc în faţa surorilor Williams. Acesta a fost un meci de pregătire perfect înaintea meciului cu Serena. Ambele jucătoare sunt mari campioane, dar încerc să rămân centrată pe ce am de făcut. Va fi o provocare meciul viitor. Nu pot să continui singură la acest nivel, mă voi gândi la un antrenor după acest turneu. Acum vreau să mă bucur de acets moment, mă bucur de această situaţie şi dau tot ce pot la fiecare meci", a spus Simona Halep la finalul meciului cu Venus Williams.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe