- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (30.08.2016, 20:17)
- Andrei Pal
Simona Halep: A fost un meci dificil, dar m-am descurcat bine şi mi-am făcut jocul
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, locul cinci în clasamentul WTA, a câştigat, marţi, scor 6-0, 6-2, meciul cu sportiva Kirsten Flipkens în primul tur al turneului de la US Open, şi a declarat, la final, că, în ciuda scorului, a fost un meci dificil.

Simona Halep: A fost un meci dificil, dar m-am descurcat bine şi mi-am făcut jocul
Partida dintre cele două sportive a durat doar o oră şi un minut, Simona nelăsându-i nicio şansă adversarei din 30 de ani. În ciuda rezultatului, Simona susţine că, pe final, a fost puţin nervoasă.
"A fost un meci dificil, la fel cum sunt toate partidele din primul tur. M-am descurcat bine şi mi-am făcut jocul astăzi. Am avut destul timp să fac lucrurile aşa cum mi-am dorit. Câteodată, chiar dacă ai multă experienţă, poţi deveni nervoasă în anumite momente, aşa cum am păţit eu la final. Îmi acord mai puţin de nota nouă azi.
Fiecare meci e important pentru mine, mai ales unul care se dispută la un Grand Slam. În momentul în care începi turneul, ai emoţii, din cauza dorinţei foarte mari de a avea rezultate. Mi-am dorit doar să lovesc bine mingea şi să elimin emoţiile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Lucrez cu Darren la toate capitolele. Trebuie să fiu mai bună în orice aspect al jocului. Avem deja câteva săptămâni în Statele Unite în care am muncit mult. Vreau să le mulţumesc tuturor oamenilor din echipa mea. Din momentul în care am văzut tragerea la sorţi, Darren şi-a folosit slice-ul şi m-a antrenat foarte bine. Ştiam ce mă aşteaptă şi nu am avut probleme", a spus Halep, imediat după meci.
Aceasta a fost a cincea victorie pe care Simona Halep a obţinut-o în faţa jucătoarei belgiene, din tot atâtea meciuri disputate. În runda următoare, Simona Halep o va întâlni pe câştigătoarea partidei dintre Lucie Safavora şi Daria Gavrilova. Pentru calificarea în turul doi, Simona va încasa un cec în valoare de 77,188 de dolari şi 70 de puncte WTA.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe