- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (15.11.2013, 14:40)
- Andrei Mazurchievici
Simona Halep a renunţat la colaborarea cu antrenorul Adrian Marcu
Jucătoarea de tenis Simona Halep (11 WTA) a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a renunţat şi la colaborarea cu antrenorul Adrian Marcu, după ce în luna octombrie se despărţise de tehnicianul Andrei Mlendea, ea precizând că în următoarele luni vrea să se pregătească singură.
Urmărește
824 afișări
Simona Halep a renunţat la colaborarea cu antrenorul Adrian Marcu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Domnul Marcu nu mă supără. A fost o colaborare bună, am luat tot ce a fost bun de acolo şi acum, la nivelul acesta, sunt colaborări mai multe, fiecare îţi dă încredere, fiecare te ajută cu ce poate. Deocamdată vreau să rămân singură, să îmi consolidez mai mult încrederea în mine. Perioada în care am fost singură la începutul anului, timp de două-trei luni, m-a ajutat. Încerc să fac tot ce pot pe teren. Voi vedea pe viitor, dar deocamdată vreau să rămân singură", a spus Halep.
Simona Halep speră ca în 2014 să reuşească să se impună la turneul de la Roma, care face parte din categoria Premier. "Nu mă aşteptam la începutul anului să cresc atât de mult, pentru că am avut probleme de sănătate. Pe parcurs am început să cresc. Visul meu a fost să ajung în Top 20, acum am ajuns pe 11 şi încerc să urc cât pot eu de mult. Sper să rămân în Top 20, să pot juca la acelaşi nivel ca anul acesta, pentru că am multe puncte de apărat. Mi-aş dori să câştig la Roma, pentru că este un turneu special pentru mine. Visez să câştig Roland Garros, dar trebuie să muncesc mult ca să ajung acolo", a completat Halep.
Jucătoarea de tenis îşi doreşte să rămână la fel de concentrată şi în anii următori şi să nu fie afectată de celebritatea câştigată în acest an, când s-a impus la şase turnee. "Există posibilitatea de a mă îndepărta de la drumul meu, dar eu cred că nu voi face acest lucru. Vreau să rămân concentrată la ce am de făcut şi să rămân cu picioarele pe pământ. Ceea ce s-a întâmplat anul acesta cu mine se întâmplă cu multe jucătoare din lume, nu sunt unică, sunt un om normal şi încerc să fac ceea ce ştiu", a adăugat Halep.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
Simon Halep consideră că desemnarea sa ca sportiva anului în România ar reprezenta cel mai mare premiu din carieră. "Sunt mulţi sportivi care au rezultate bune anul acesta. Aş fi onorată să primesc acest premiu, m-aş bucura enorm. Va fi onoare dacă îl voi primi. Cred că ar fi cel mai mare premiu din cariera mea. Să fiu desemnată revelaţia anului ar fi neaşteptat. Este rezultatul muncii mele de până acum, anilor dedicaţi tenisului", a subliniat Halep.
Simona Halep a participat, vineri, la lansarea revistei Sport în România, editată de către Asociaţia Presei Sportive, publicaţie lunară ce va putea fi achiziţionată doar prin intermediul abonamentelor.
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry soluționează procesul împotriva tabloidelor lui Rupert Murdoch. News Group Newspapers și-a cerut scuze public
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe