- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Simona Halep a urcat pe locul 78 WTA, cel mai bun din carieră
Jucătoarea Simona Halep a urcat şase poziţii în clasamentul WTA, ajungând până pe locul 78, cu 837 de puncte, cel mai bun din carieră, după ce a evoluat, săptămâna trecută, în sferturile de finală ale turneului de la Auckland.
Simona Halep a urcat pe locul 78 WTA, cel mai bun din carieră (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Precedentul cel mai bun loc din cariera sportivei de 19 ani a fost 80, pe care l-a ocupat la 1 noiembrie 2010.
Ea a evoluat în calificările turneului de la Hobart, dar a pierdut în turul trei, scor 7-5, 6-7 (3), 4-6, în faţa Magdalenei Rybarikova din Slovacia.
Alexandra Dulgheru a coborât o poziţie şi a ajuns pe locul 30 WTA, cu 2.000 de puncte, dar rămâne românca cel mai bine poziţionată în ierarhia feminină. Dulgheru a pierdut categoric, duminică, scor 1-6, 2-6, în faţa belgiencei Kim Clijsters, în primul tur al turneului de la Sydney.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Alegeri prezidențiale 2024 și Referendum București. Se deschid secțiile de votare în toată România
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
În Top 100 WTA mai figurează Edina Gallovits, locul 80 (823 de puncte), în coborâre trei poziţii, Monica Niculescu, locul 86 (769 de puncte), în coborâre patru poziţii, şi Sorana Cîrstea, locul 94 (710 puncte), în coborâre o poziţie.
Niculescu, Cîrstea şi Liana Ungur (locul 160 WTA, cu 376 de puncte, după ce a pierdut două poziţii) au fost eliminate în calificătrile turneului de la Sydney.
Dintre românce, cea mai importantă coborâre în clasament a înregistrat-o Raluca Ioana Olaru, care a ajuns pe locul 192, cu 306 puncte, după ce cu o săptămână înainte a fost pe locul 182.
Irina Camelia Begu, 20 de ani, a urcat pe locul 200, cu 296 de puncte, iar alte două românce sunt în apropierea Top 200: Mădălina Gojnea, 23 de ani, locul 202, cu 294 de puncte, şi Elena Bogdan, 18 ani, locul 207, cu 288 de puncte.
Primele zece locuri în ierarhia WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare:
1. Caroline Wozniacki (Danemarca) 8.035 puncte;
2. Vera Zvonareva (Rusia) 6.785;
3. Kim Clijsters (Belgia) 6.355;
4. Serena Williams (SUA) 5.355;
5. Venus Williams (SUA) 4.985;
6. Samantha Stosur (Australia) 4.982;
7. Francesca Schiavone (Italia) 4.835;
8. Jelena Jankovici (Serbia) 4.445;
9. Elena Dementieva (Rusia) 4.335;
10. Victoria Azarenka (Belarus) 4.235.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO