„Cel mai greu trofeu, şi la propriu şi la figurat”, a scris Halep lângă poza pe care a publicat-o pe contul său de Facebook.
Pe fundalul fotografiei se vede steagul României şi o parte a complexului de la Indian Wells.
La conferinţa de presă ce a urmat finalei de duminică, Halep a fost protagonista unui moment amuzant în momentul în care reporterii i-au solicitat să ridice de pe masă trofeul pentru a se poza cu el.
Halep a spus că „are forţa necesară pentru a ridica trofeul”, însă când a încercat să îl ia de pe masă a renunţat, întrebând „Câte kilograme are?”
Românca a renunţat să îl ridice, pentru a nu-i afectată participarea la urmtrul turneu. „Vreau să joc la Miami. E foarte greu”, a explicat ea, spre amuzamentul asistenţei, după care sportiva din Constanţa s-a ridicat şi a părăsit încăperea, fără a lua trofeul cu ea.
Simona Halep, locul 3 WTA, a câştigat, duminică, al 11-lea titlu din carieră, dar cel mai important, după ce s-a impus, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-4, în finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, în faţa sportivei sârbe Jelena Jankovici, locul 18 WTA.
Finala a durat două ore şi 37 de minute. Pentru Halep, aceasta a fost a doua prezenţă în finala unei competiţii Premier Mandatory, după ce anul trecut a pierdut în ultimul act la Madrid, în faţa Mariei Şarapova.
Pentru Simona Halep, aceasta a fost a 17-a finală din carieră. Ea a mai câştigat zece turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), ambele în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013.