Prima pagină » Sport » Simona Halep, după ce a pierdut finala de la Doha: Aş fi vrut să câştig acest trofeu frumos, dar nu am putut

Simona Halep, după ce a pierdut finala de la Doha: Aş fi vrut să câştig acest trofeu frumos, dar nu am putut

Simona Halep a vorbit imediat după ce a pierdut finala turneului de la Doha, în faţa jucătoarei din Belgia, Elise Mertens (23 de ani, nr. 21 WTA), în trei seturi, 6-3, 4-6, 3-6.
Simona Halep, după ce a pierdut finala de la Doha: Aş fi vrut să câştig acest trofeu frumos, dar nu am putut
Mihaela Măncilă
16 feb. 2019, 19:51, Sport

„Aş fi vrut să câştig acest trofeu frumos, dar nu am putut. Felicitări Elise, ai fost jucătoarea mai bună astăzi. A fost o săptămână minunată, dar obositoare, după meciurile din Fed Cup.

Mulţumesc celor care au organizat acest turneu şi tuturor celor care m-au susţinut. Vin de fiecare dată cu inima deschisă aici, de aceea poate că reuşesc să joc cel mai bun tenis al meu”, a spus Simona Halep, care a fost rugată să vorbească şi în limba română.

Numărul 2 WTA a transmis şi un mesaj în limba română:

„Vă mulţumesc tuturor celor din Qatar că aţi fost alături de mine şi celor de acasă le mulţumesc că sunt tot timpul alături de mine”.

Simona Halep a ajuns la 18 finale câştigate şi 16 pierdute în carieră.