Simona Halep, eliminată de la Gippsland Trophy. Românca a fost învinsă de Ekaterina Alexandrova

  • Simona Halep a fost eliminată de Ekaterina Alexandrova de la Gippsland Trophy.
  • Halep a pierdut, vineri, în două seturi, 2 – 6, 1 – 6.
  • Românca a acuzat probleme medicale.
Urmărește
1323 afișări
Imaginea articolului Simona Halep, eliminată de la Gippsland Trophy. Românca a fost învinsă de Ekaterina Alexandrova

Rusoaica Ekaterina Alexandrova a eliminat-o de la Gippsland Trophy pe Simona Halep, după două seturi, 2 – 6, 1 – 6, românca acuzând că are probleme la spate.

Simona Halep a început meciul în forţă, însă la 2 -2 în primul set a început să pice psihic şi să facă erori neforţate, pentru ca, în final, să piardă mai multe game-uri la rând.

Simona a acuzat, apoi, probleme medicale la spate şi a cerut intervenţia trainerului.

Meciul s-a încheiat cu scorul de 2 – 6, 1 – 6, iar rusoaica Ekaterina Alexandrova o va întâlni în semifinalele Gippsland Trophy pe Kaia Kanapi, din Estonia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici