- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (20.04.2015, 20:01)
- Traian Terzian
Simona Halep, eliminată în primul tur la Stuttgart, la dublu
Perechea Simona Halep/Belinda Bencic (România/Elveţia) a ratat, luni, calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 731.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
![Imaginea articolului Simona Halep, eliminată în primul tur la Stuttgart, la dublu](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/14130762/1/simona-halep-invinsa-afp.jpg?width=560)
Simona Halep, eliminată în primul tur la Stuttgart, la dublu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Halep şi Bencic au fost învinse, în runda inaugurală, cu scorul de 6-1, 5-7, 10-8, după o oră şi 32 de minute, de cuplul Chin-Wei Chan/Chen Liang (Taiwan/China).
Pentru participarea în proba de dublu de la Stuttgart, Simona Halep şi Belinda Bencic vor primi un punct în clasamentul de dublu şi un cec în valoare de 2.532 de euro.
Simona Halep a mai jucat la dublu şi la Miami Open, la finalul lunii martie, alături de Alexandra Dulgheru, româncele fiind eliminate în primul tur de perechea Daniela Hantuchova/Karin Knapp (Slovacia/Italia), cu scorul de 7-5, 6-3.
La simplu, la Stuttgart, Simona Halep, locul 3 mondial şi cap de serie numărul 2, va juca direct în turul secund, unde o va întâlni pe învingătoarea din meciul dintre Garbine Muguruza (Spania) şi Barbora Strycova (Cehia).
Anul trecut, Halep a ajuns până în turul doi la Stuttgart, fiind eliminată de sportiva rusă Svetlana Kuzneţova, scor 7-5, 7-6 (4).
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=14130762&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe