Simona Halep în optimile de la Roland Garros. Cu cine se va înfrunta
Swiatek a câştigat meciul din turul 3, disputat sâmbătă, contra Monicăi Puig (59 WTA), scor 0-6, 6-3, 6-3, într-o partidă care a durat aproape două ore. În primele două tururi, poloneza a mai trecut de Selena Janicjevic, posesoarea unui wild-card, scor 6-3, 6-0, şi de Qiang Wang (16 WTA), scor 6-3, 6-0.
La doar 18 ani, Swiatek ocupă locul 104 mondial, dar are o ascensiune interesantă în acest an. Puig, care este mai bine clasată decât Swiatek în clasamentul mondial, a avut parte de o partidă de uzură în faţa polonezei. Deşi a reuşit să-i administreze o lovitură importantă în primul set, scor 6-0, Puig a pierdut următoarele două seturi identic, scor 6-3, 6-3, iar partida s-a terminat după aproape două ore.
Spre deosebire de Swiatek, Simona Halep a reuşit să o învingă pe Tsurenko în sub o oră de joc: „Nu am simţit că am jucat cu o adversară accidentată. Meciul a fost greu, chiar dacă scorul nu o arată. Mă bucur că sunt din nou în optimi. Mereu am în minte imaginea când am ridicat trofeul câştigatoarei pe acest teren”, a spus Halep, la finalul partidei care i-a adus calificarea în optimi.
În 2018, Swiatek a reuşit să câştige turneul junioarelor de la Wimbledon, în urma unie victorii împotriva lui Leonie Küng, scor 6-4, 6-2.