Parma a pierdut derby-ul ultimelor clasate în Serie A. Mihăilă a marcat, Man a ieşit accidentat
Cu Valentin Mihăilă şi Dennis Man titulari, Parma a pierdut pe teren propriu un meci important în lupta pentru evitarea retrogradării.
Gazdele au deschis scorul în minutul 14, după care Dennis Man a fost înlocuit, pentru o posibilă afecţiune musculară.
Hernani a egalat în minutul 29, însă oaspeţii au intrat la cabine cu două goluri avantaj, după reuşitele lui Simy şi Ounas.
Gervinho, în minutul 49, a redus din diferenţă (2-3), pentru ca mai apoi, Mihăilă să egaleze, cu un şut bine plasat, din interiorul careului. A fost a patra reuşită a românului pentru Parma, în această ediţie de campionat.
Crotone şi-a adjudecat toate cele 3 puncte, după ce acelaşi Simy a transformat o lovitură de pedeapsă (3-4, min. 69).
Parma rămâne pe penultima poziţie a clasamentului, direct retrogradabilă, cu 20 de puncte, la 11 distanţă faţă de un loc ce îi asigură menţinerea în Serie A, cu 5 etape înainte de finalul sezonului.