- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (29.03.2015, 21:37)
- Adrian Petculescu
Simona Halep: Nu joc cel mai bun tenis, dar încrederea mea este foarte mare şi astfel câştig
Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, duminică, după victoria obţinută în faţa sportivei italiene Camila Giorgi, locul 37 WTA, că nu joacă cel mai bun tenis al ei în acest moment, dar nivelul de încredere este foarte ridicat şi astfel câştigă multe meciuri.
Urmărește
308 afișări
Simona Halep: Nu joc cel mai bun tenis, dar încrederea mea este foarte mare şi astfel câştig (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)
"Nu am mai jucat împotriva ei şi întotdeauna e greu să evoluezi cu o jucătoare pe care nu o cunoşti. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut. A însemnat foarte mult. M-am simţit un pic obosită şi este greu să controlez această situaţie. Mă bucur că am putut să câştig astăzi. Este o jucătoare dificilă, care loveşte mingea repede şi foarte puternic. Am vrut doar să mă adaptez la stilul ei şi să fiu agresivă. Mă bucur că am câştigat la Indian Wells, cel mai important titlu din carieră, dar nu simt că joc în acest moment cel mai bun tenis al meu. Însă încrederea mea este foarte ridicată şi poate că ăsta este motivul pentru care câştig multe meciuri. Abia aştept să joc în turul următor şi să evoluez mai bine ca astăzi", a spus Halep.
Ea le-a mulţumit numeroşilor suporteri români, care au încurajat-o din tribunele arenei numărul 2 din complexul sportiv din Crandon Park: "Suporterii români mă ajută foarte mult şi vreau să le mulţumesc. Mulţumesc (n.r. - în lima română)! Vă aştept la meciul din turul următor".
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, duminică, pe sportiva italiană Camila Giorgi, locul 37 WTA şi cap de serie numărul 30, cu scorul de 6-4, 7-5, şi s-a calificat în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory Miami Open.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Tánczos Barna afirmă că inflaţia în 2025 va fi „rezonabilă, suportabilă”: La alimente o să conteze foarte mult şi anul agricol
-
UE „regretă” majorarea taxelor vamale şi se pregăteşte să riposteze „ferm” dacă va fi vizată
-
Secretarul de Stat al SUA ameninţă Panama cu măsuri dacă nu vor exista „schimbări imediate” în privinţa canalului
Halep s-a impus dupa un meci care a durat o oră şi 30 de minute, reuşind astfel cea mai bună performanţă din carieră la turneul din Florida.
În faza următoare, jucătoarea română va evolua împotriva învingătoarei dintre Victoria Azarenka din Belarus, locul 36 WTA, şi Flavia Pennetta din Italia, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 15, meci care se dispută tot duminică.
Calificarea în optimile de finală este recompensată cu un premiu de 59.185 de dolari şi 120 de puncte WTA.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
BREAKING | Cauza morții afaceristei Monalisa Liuba. A cerut 2 proceduri în același timp. I s-a făcut anestezie generală și apoi…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:52
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace / Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump
-
ieri, 22:37
Tánczos Barna: Crin Antonescu are prima şansă de a intra în turul doi