- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (23.09.2014, 13:23)
- Departamentul Sport - Mediafax
Simona Halep poate pierde locul 2 WTA în favoarea Mariei Şarapova
Jucătoarea de tenis Simona Halep va pierde locul 2 WTA dacă rusoaica Maria Şarapova, acum pe locul 4 WTA, va ajunge în finala turneului de la Wuhan, competiţie la care sportiva română a fost eliminată, marţi, în manşa a doua.
Urmărește
768 afișări
Simona Halep (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Şarapova, aflată pe partea de tablou a Serenei Williams, poate profita de abandonul jucătoarei numărul 1 mondial, pe care ar fi putut-o întâlni în semifinale.
Williams conducea, marţi, cu 6-5 în primul set, în meciul cu sportiva franceză Alize Cornet, când a abandonat după ce i s-a făcut rău, având nevoie de intervenţia medicului.
Sportiva din Rusia, singura care o poate "detrona" pe Halep în această săptămână, mai are două adversare importante în drumul spre finală, pe jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard, cap de serie numărul 6, pe care o poate întâlni în semifinale, şi pe daneza Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 8, cu care poate juca în sferturi.
Şarapova este calificată în turul 3 şi va lupta pentru un loc în sferturile de finală ale competiţiei din China cu elveţianca Timea Bacsinszky, locul 61 WTA, sportivă venită din calificări.
Halep, cap de serie numărul 2, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 2-6, 6-2, 6-3, de Garbine Muguruza, locul 22 WTA, în turul doi al turneului de categorie Premier 5 de la Wuhan (China), cu premii de 2,44 milioane de dolari.
Acesta a fost primul meci al Simonei Halep după eliminarea suferită în turul 3 al US Open, la finalul lunii trecute.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe