Parada militară de 1 decembrie a început la 11:00, cu intonarea imnului naţional, iar printre personalităţile prezente la Arcul de Triumf s-a aflat şi Simona Halep. Constănţeanca a fost impresionată de paradă şi a postat pe Facebook o fotografie realizată în mijlocul cadrelor militare.
Simona le-a urat „la mulţi ani” conaţionalilor ei, cu ocazia Zilei Naţionale: „La mulţi ani, dragi români, la mulţi ani, România!”, a scris jucătoarea pe Facebook, dar şi pe Instagram, cealaltă reţea de socializare pe care este activă şi unde apare în maşină, cu o panglică tricoloră cu stema României în piept.
Halep mai are o lună până la începutul noului sezon. Sportiva de 25 de ani va participa duminică la un alt eveniment, Kids Day, unde se va întâlni cu copiii la Centrul Sportiv Pescariu, de la 11:00.
Citeşte şi: Fanii echipei Atletico Nacional au umplut stadionul pe care urma să se dispute finala cu Chapecoense – VIDEO
Citeşte şi: Dinamo – Steaua 3-1. Fanii dinamovişti au cântat „Deşteaptă-te, române!”/Sergiu Hanca: Am arătat ca o echipă/Laurenţiu Reghecampf: M-a deranjat atitudinea unor jucători. În iarnă vom lua anumite măsuri FOTO
Citeşte şi: Înainte de El Clasico se va ţine un moment de reculegere pentru victimele tragediei din Columbia