Simona Halep s-a calificat în semifinala turneului de la Montreal

Simona Halep, locul 1 WTA, va juca a patra semifinală la rând la Rogers Cup, după ce a depăşit-o pe jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 6 în clasamentul mondial, scor 7-5, 6-1.

Urmărește
1414 afișări
Imaginea articolului Simona Halep s-a calificat în semifinala turneului de la Montreal

Simona Halep s-a calificat în semifinala turneului de la Montreal

"Sunt foarte fericită şi cred că se vede asta pe faţa mea. M-am bucurat cu adevărat de acest meci, eram obosită înaintea lui. Dar am vrut doar să fiu relaxată şi să mă bucur de atmosferă şi am reuşit destul de bine. Meciul a fost de un nivel ridicat al tenisului.

Ea este o jucătoare extraordinară, loveşte puternic mingile, este rapidă şi stă foarte aproape de linia de fund, astfel că am încercat să o mişc cât mai mult şi să fiu agresivă în acelaşi timp. Am fost puternică pe picioare, chiar dacă sunt foarte obosite, dar din nou vreau să le mulţumesc tuturor pentru că a fost o atmosferă frumoasă şi unele mingi au fost incredibile. Vă mulţumesc!", a spus Simona Halep, imediat după un meci în care a avut un raport excelent privind loviturile direct câştigătoare / greşeli neforţate: 19-12, în timp ce Garcia a avut 16-31.

Sâmbătă, 11 august, de la ora 20:00, Simona va evolua în semifinale contra sportivei din Australia, Ashleigh Barty, locul 16 WTA, duelul fiind unul în premieră. Halep a atins şi ediţia trecută penultima fază a competiţiei, în 2016 a câştigat turneul, iar în 2015 a ajuns în finală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici