Simona Halep s-a calificat în turul doi la Wimbledon, după o victorie categorică în faţa Marinei Erakovic

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat, luni, în turul secund la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului.

Urmărește
1764 afișări
Imaginea articolului Simona Halep s-a calificat în turul doi la Wimbledon, după o victorie categorică în faţa Marinei Erakovic

Simona Halep s-a calificat în turul doi la Wimbledon, după o victorie categorică în faţa Marinei Erakovic

În runda inaugurală, Halep a învins-o, scor 6-4, 6-1, pe Marina Erakovic din Noua Zeelandă (locul 129 WTA), jucătoare venită din calificări.

Simona Halep a avut nevoie de o oră şi 13 minute pentru a accede în runda a doua. De-a lungul întâlnirii cu Erakovic, românca a servit un as, a comis patru duble greşeli, iar la serviciu a avut procentaje de reuşită de 67% cu prima minge şi 64% cu cea de-a doua. Halep şi-a cedat serviciul o singură dată, în setul al doilea, şi a reuşit cinci break-uri.

Halep a avut 19 lovituri direct câştigătoare şi 24 de erori neforţate, în timp ce adversara sa a reuşit şapte lovituri direct câştigătoare şi a comis 31 de greşeli neprovocate.

Următoarea adversară a Simonei Halep va fi brazilianca Beatriz Haddad Maia (locul 97 WTA), care a trecut în prima rundă de britanica Laura Robson, scor 6-4, 6-2.

Prezenţa în turul doi al turneului de la Wimbledon este premiată cu 65.165 de euro şi 70 de puncte în ierarhia mondială. La ediţia din 2016, Simona Halep a fost eliminată în sferturi de finală.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici