- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (01.09.2016, 20:06)
- Denis Şchiopu
Simona Halep s-a calificat în turul trei la US Open: "Întotdeauna am avut parte de meciuri dificile cu Safarova". Timea Babos, următoarea adversară a româncei
Jucătoarea de tenis Simona Halep, aflată pe locul 5 WTA a câştigat, joi, scor 6-3, 6-4, meciul disputat împotriva sportivei din Cehia, Lucie Safarova, ocupanta poziţiei 44 WTA, în turul al doilea al turneului de Mare Şlem de la US Open, dotat cu premii totale în valoare de 22,102,700 de dolari.
Urmărește
5051 afișări
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea al turneului de Mare Şlem de la US Open
Meciul a durat o oră şi 29 de minute. Primul set a fost la discreţia favoritei numărul 5, Simona Halep, care a început partida cu un break. Apoi, seria bună a continuat, iar românca a condus chiar şi cu 3-0. La acest scor, Safarova a reuşit să-şi câştige primul serviciu, apoi a făcut şi primul break, după care a câştigat un nou game şi a dus scorul la 3-3. Până la finalul setului însă, Halep nu a mai cedat niciun game şi s-a impus cu 6-3.
Actul secund s-a dovedit a fi unul echilibrat până la scorul de 4-4, când Simona Halep s-a impus pe propriul serviciu, apoi a reuşit un break şi a câştigat setul cu 6-4 şi implicit partida.
Pentru calificarea în turul 3, Simona Halep primeşte 140.000 de dolari şi 130 de puncte WTA, în timp ce Lucie Safarova se alege cu 77.200 de dolari şi 70 de puncte WTA pentru participarea la US Open. În turul 3, Halep va întâlni învingătoarea dintre Timea Babos (Ungaria, locul 34 WTA) şi Richel Hogenkamp (Olanda, poziţia 165 WTA).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Simona Halep: Întotdeauna am avut parte de meciuri dificile cu Safarova
Simona Halep a declarat, după calificarea în turul al treilea al turneului de la US Open, că se aştepta să aibă parte de o confruntare dificilă cu Lucie Safarova, ocupanta locului 44 WTA, însă a mărturisit că meciurile câştigate în trecut împotriva sportivei din Cehia i-au dat încredere.
"La început am jucat bine, apoi am ratat câteva mingi şi mi-am pierdut încrederea. Ea a revenit, e o jucătoare solidă. Mi-am spus că trebuie să mă relaxez, să îmi aduc aminte ce am făcut în primele trei game-uri. E dificil să joci cu o stângace. Întotdeauna am avut parte de meciuri dificile cu Safarova, ştiam că este o jucătoare bună, însă mi-am spus că trebuie să fiu încrezătoare pentru că am câştigat ultimele trei jocuri cu ea", a afirmat Simona Halep.
Simona Halep o va întâlni pe Timea Babos în turul 3 al turneului de Mare Şlem de la US Open
Jucătoarea de tenis Simona Halep, aflată pe locul 5 WTA, va juca împotriva sportivei din Ungaria, Timea Babos, ocupanta poziţiei 34 WTA, în turul al treilea al turneului de Mare Şlem de la US Open, dotat cu premii în valoare de 22,102,700 de dolari.
În turul secund al competiţiei, Timea Babos a învins-o, joi, în două seturi, scor 6-2, 6-4, pe Richel Hogenkamp (Olanda, poziţia 165 WTA).
Timea Babos, în vârstă de 23 de ani, şi Simona Halep s-au mai întâlnit de două ori, iar sportiva din România s-a impus de fiecare dată. Prima oară în 2013, scor 7-5, 6-1, în calificările unui turneu disputat pe zgură la Budapesta, după care în 2015, scor 6-4, 6-0, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Guangzhou, pe hard.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe