- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (23.08.2015, 06:05)
- Adrian Petculescu
Simona Halep s-a calificat în finală la Cincinnati şi o va întâlni pe Serena Williams. Halep: Mă bucur că sunt în finală pentru a doua oară consecutiv. Williams: Simona joacă foarte bine, munceşte din greu pentru fiecare punct
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-2, pe sportiva sârbă Jelena Jankovici, locul 25 WTA, calificându-se în finala turneului de la Cincinnati, fază în care va evolua împotriva americancei Serena Williams, locul 1 WTA.
Urmărește
3500 afișări
Simona Halep s-a calificat în finală la Cincinnati şi o va întâlni pe Serena Williams (Imagine: HEPTA)
Halep s-a impus fără probleme într-o oră şi opt minute şi, în urma acestui rezultat, ea va urca, începând de luni, pe locul 2 WTA. Locul 2 în clasamentul WTA de săptămâna viitoare este important la stabilirea capilor de serie pentru ultimul Grand Slam al anului, US Open, competiţie care va începe la 31 august. A doua favorită va avea certitudinea că nu o va întâlni înaintea finalei pe americanca Serena Williams.
Până atunci, Halep va juca, duminică, de la ora 22.00, la Cincinnati, împotriva numărului 1 mondial, care a învins-o, în semifinale, cu scorul de 6-4, 6-3, pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 14.
Scorul partidelor dintre Halep şi Serena Williams este de 5-1 în favoarea americancei. Ele s-au întâlnit ultima dată, îm martie, în semifinalele turneului de la Miami, când Williams a câştigat cu scorul de 6-2, 4-6, 7-5.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
În octombrie 2014, în finala Turneului Campioanelor, românca a fost învinsă, cu scorul de 6-3, 6-0. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit şi în Grupa Roşie a competiţiei, când Halep a câştigat cu 6-0, 6-2.
Anterior, ele au mai jucat de trei ori şi de fiecare dată s-a impus Williams. Prima dată au evoluat una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câştigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Următoarele două partide au avut loc în 2013 şi s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, şi cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.
Calificarea în finală la Cincinnati este recompensată cu un premiu de 240.500 de dolari şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 495.000 de dolari şi 900 de puncte WTA.
Halep: Mă bucur că sunt în finală pentru a doua oară consecutiv
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, duminică, după ce a învins-o pe Jelena Jankovici în semifinalele turneului de la Cincinnati, că se bucură de faptul că a reuşit să acceadă în finala unei competiţii WTA pentru a doua săptămână la rând.
"Am făcut un meci bun în această seară şi m-am simţit bine aici. Sunt foarte fericită că pot să joc finale din nou, pentru a doua săptămână la rând. Publicul a fost extraordinar, atât de mulţi oameni au fost aici la o oră târzie. Serena este cea ma bună jucătoare din lume pentru mine, însă nu am nimic de pierdut. Voi încerca să mă simt bine, dar şi să cred în şansa mea", a declarat Halep, după ce a trecut de Jankovici.
Serena Williams: Simona Halep joacă foarte bine, munceşte din greu pentru fiecare punct
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, numărul 1 mondial, a declarat că adversara sa din finala de la Cincinnati, Simona Halep, joacă foarte bine, a ajuns în ultimul act la Toronto săptămâna trecută şi este constantă în evoluţii, informează site-ul wtatennis.com.
"Simona joacă foarte bine. A fost în finală săptămâna trecută, munceşte din greu pentru fiecare punct şi joacă bine în mod constant. Când m-a învins la Singapore, a jucat foarte bine. A avut o dorinţă de răzbunare incredibilă. Sper să fiu pregătită dacă decide să facă asta din nou", a declarat Williams.
Presa americană notează că Serena Williams ar putea deveni prima jucătoare care se impune a doua oară consecutiv la Cincinnati, o premieră de la înfiinţarea competiţiei. Williams s-a impus şi anul trecut în finală cu Ana Ivanovici, scor 6-4, 6-1.
Conform previziunilor de pe site-urile specializate în tenis, Williams se va impune în meciul cu Halep în trei seturi.
Cu un joc exact (22-8 mingi câştigătoare) şi cu un serviciu destul de bun, Halep nu i-a dat nicio şansă sportivei sârbe Jelena Jankovici. Deşi a egalat la 1 după un break al lui Halep, Jankovici a fost imprecisă şi cu un pas în spatele româncei, care a câştigat şase ghemuri la rând. Sportiva din Constanţa a închis primul set cu 6-1, în 33 de minute, şi a condus cu 1-0 în al doilea. Din nou Jankovici a egalat, apoi Halep s-a desprins la 3-1. La acest scor, românca şi-a pierdut serviciul, ceea ce l-a făcut pe antrenorul ei, Darren Cahill, să coboare pe teren pentru a-i da indicaţii. Au urmat trei ghemuri câştigat la rând de Halep şi meciul s-a terminat după 68 de minute.
Pentru Halep aceasta este a 19-a finală din carieră, a doua consecutivă. Românca de 23 de ani a câştigat 11 turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013.
Ea a mai disputat şapte finale, Rogers Cup, în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.
Săptămâna trecută, Halep a ajuns în finala turneului de la Toronto, cu elveţianca Belinda Bencic, meci pe care l-a abandonat la scorul de 6-7 (5), 7-6 (4), 0-3, din cauza unor probleme medicale.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe